Asociatia Gazeta de Mediu
Ultimele Anunțuri de Mediu
Anunt Public Evaluare Mediu Plan Primaria Comunei Ludoș
Publicat: 19.1.2026
În vederea diseminării informației de mediu cât mai larg privind procedura prevăzută de Directiva SEA privind evaluarea de mediu pentru planuri și programe, titularul planului PRIMĂRIA COMUNEI LUDOȘ, pune la dispoziția autorităților consultante pe durata procedurii cât și a publicului interesat, următoarele:
– Forma adoptată a planului;
– Declarație privind modul în care considerațiile privind mediu au fost integrate în plan sau în program, modul în care raportul de mediu a fost pregătit cu respectarea conținutului cadru și s-au luat în considerare toate informațiile relevante cu privire la efectele de mediu ale planului, măsurile de prevenire, reducere; modul în care opiniile exprimate de public și alte autorități au fost luate în considerare în luarea deciziei de emitere a avizului de mediu și măsurile decise privind monitorizarea efectelor asupra mediului.
Documentele mai sus prezentate se află pentru consultare la sediul Primăriei comunei Ludoș, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:00 sau la următoarea adresă de internet https://derevoproiect.ro/comunicateanunturi-publice
Anunt Public Aviz Mediu Executare Put Forat Alimentare Apa Statie Spalare Camioane Genesis Bio Reinvest Dolj
Publicat: 19.1.2026
SC Genesis Bio Reinvest SRL având sediul în str. Bruxelles, nr. 877A, bl. C3, et.2, birou 2B, sat. Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, titular al planului/programului Executare puț forat de alimentare cu apă și stație de spălare camioane pentru stația de biogaz, propus a fi amplasat în Comuna Almăj, sat Sitoaia, județul Dolj, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a avizului de mediu pentru planul/programul, menționat și declanșarea etapei de încadrare.
Prima versiune a programului poate fi consultată la sediu Autorității Competente pentru Protecția Mediului având sediul în str. Petru Rareş, Nr. 1, Craiova, Cod 200349, județul Dolj de luni până vineri între orele 9:00-13:00.
Observațiile/comentarii și sugestii se primesc în scris la sediul Autorității Competente pentru Protecția Mediului, în termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării anunțului.
Anunt Public Amplasare platforma pentru parcare Administratia Domeniului Public Bucuresti
Publicat: 19.1.2026
Anunt public privind decizia etapei de incadrare
Administratia Domeniului Public si Dezvoltare Urbana Sector 6, titular al proiectului ‘Amplasare platforma pentru parcare in zona str. Odgonului nr. 1, bl. 132 si nr. 3, bl .143 – Str. Moinesti nr. 7, bl. 134A – Str. Ion Manolescu nr. 4, bl. 131’ , anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către DIRECȚIA DE MEDIU A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului: nu se supune evaluării impactului asupra mediului, pentru proiectul ‘Amplasare platforma pentru parcare in zona str. Odgonului nr. 1, bl. 132 si nr. 3, bl .143 – Str. Moinesti nr. 7, bl. 134A – Str. Ion Manolescu nr. 4, bl. 131’ , propus a fi amplasat în Municipiul Bucuresti, Sector 6 , Str. Odgonului nr. 1, 3, Str. Moinesti nr. 7, Str. Ion Manolescu nr. 4 .
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul DIRECȚIEI DE MEDIU A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, sector 6, Aleea Lacul Morii, nr. 1, în zilele de luni-vineri, între orele 9.00 -12.00, precum şi la următoarea adresă de internet http://djmbuc.anmap.gov.ro
Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a autorităţii competente pentru protecţia mediului.
Anunt Public Autorizație de Mediu Fabrica de Mobilă S.C. ALI GENERAL MOB S.R.L. Bucuresti
Publicat: 19.1.2026
S.C. ALI GENERAL MOB S.R.L., cu sediul în ILFOV, Str. SOLD. GHE. NICOLAE, nr. 31, Jud. Ilfov, înregistrată la O.N.R.C. J2021006082230, cu C.U.I. 21970949,
ANUNȚĂ
Publicul interesat că a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Bucuresti, o solicitare pentru emiterea Autorizației de Mediu pentru activitatea de FABRICAREA DE MOBILA, cod CAEN 3100, desfășurată pe teritoriul județului BUCURESTI la adresa: STR. HELIADE INTRE VII NR 3-5, sect 2.
Propuneri, observații sau contestații se pot depune la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Bucuresti în termenul legal prevăzut.
S.C. ALI GENERAL MOB S.R.L
Reprezentant legal
DUTAN NICOLAE ALIN
Comentariile și sugestiile se vor transmite in scris la sediul ANMAP Bucuresti, Aleea Lacul Morii, Nr. 1, Sect. 6, Bucuresti, in termen de 18 zile calendaristice de la data prezentului anunț.